Tăriceanu a găsit VINOVAȚII pentru traficul de COȘMAR: PLIMBĂREȚII! ”În Munchen, după ora 8, traficul dispare, lumea e la serviciu”
Călin Popescu Tăriceanu a găsit vinovații pentru traficul de coșmar: cetățenii… Sunt mulți plimbăreți tot timpul! În schimb, în Munchen, dă exemplu șeful ALDE, traficul cu vehicule aproape că dispare după ora 8.00 și asta pentru că lumea e la serviciu.
”Problema este că folosim o mașină de 4-5 locuri în care merge o singură persoană, iar volumul mare al mașinilor nu este decât un element suplimentar care contribuie la îngreunarea traficului. De ce nu folosim în oraș mașini mici care sunt mai ușor de condus, mai ușor de parcat și care ocupă în general loc mai puțin? Vă garantez că traficul va fi mai suportabil”, a declarat Tăriceanu, citat HotNews.
Șeful ALDE recomandă bicicletele și vehiculele motorizare pe două roți.
Întrebat dacă folosește transportul în comun, Tăriceanu a răspuns: ”Nu, dar constat că sunt foarte mulți plimbăreți. Toată ziua este un trafic fabulos. De exemplu, în Munchen, după ora 8 traficul practic dispare, nu mai este trafic cu vehicule. Oamenii circulă, dar marea majoritate sunt la serviciu. la fel este și seara. La noi
sunt diferențe de trafic între orele de vârf și restul timpului, dar destul de mici”.