Preşedintele Klaus Iohannis pare să-i fi luat prin surprindere pe cei din coaliţia de guvernare cu propunerea social-democratului Gabriel Vlase la conducerea Serviciului de Informaţii Externe (SIE).
O confirmă chiar preşedintele ALDE şi al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, care crede că până şi liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost surprins de gestul şefului statului.
„M-a surprins, dar nu numai pe mine. Cred că a surprins foarte multă lume. (…) E calificat (pentru funcţie – n.r.). Nu ştiu care au fost criteriile. Nu vreau să spun că nu are calificarea necesară, dar nu vreau să vă ascund că am fost surprins. Cred că şi domnul Dragnea a fost surprins. În primul rând, am fost surprins că, după un an şi jumătate în care poziţia asta ar fi trebuit să fie ocupată şi nu a fost ocupată, vine această numire în acest moment. Stau şi mă întreb care este semnificaţia. Nu vreau să fac speculaţii acum, dar nişte întrebări fiţi convinşi că mi le-am pus. (…) Nişte calcule au fost făcute, că prea e picată (propunerea – n.r.) aşa din senin”, a declarat vineri, la Senat, Tăriceanu, potrivit Agerpres.
„Eram aici, eram în coaliţie. Nu cred că a trecut aşa pe lângă noi. Nu a fost niciun moment vorba de a face o astfel de propunere. (…) Am aflat (despre propunerea preşedintelui Iohannis – n.r.) din comunicatul de la Cotroceni”, a precizat şeful Senatului, întrebat dacă Gabriel Vlase este propunerea avansată de coaliţie.
Tăriceanu a mai spus că nu a fost luată deocamdată în coaliţie o decizie privind votarea lui Vlaseîn plenul comun al Parlamentului.