Tăriceanu spune că îl afectează candidatura lui Meleșcanu: Va lua voturi din zona de electorat căreia mă adresez și eu
Călin Popescu Tăriceanu crede că intrarea lui Teodor Meleșcanu în cursa pentru Cotroceni îl ”afectează”, explicând, sâmbătă, că va trebui să facă un efort suplimentar pentru a compensa” voturile care se vor duce la fostul director SIE.
„Niciodată nu-mi subapreciez adversarii într-o competiţie politică. Sigur că intrarea domnului Meleşcanu în competiţie fără îndoială mă afectează şi pe mine, ca şi pe ceilalţi (candidaţi – n.r.), pentru că voturile pe care le va lua, le va lua din această zonă de electorat căreia mă adresez şi eu. Dar asta este competiţia, e liberă, aşa că nu pot decât să fac un efort suplimentar pentru a compensa într-un fel sau altul potenţialele pierderi. În rest, asta este, megem mai departe spre alegeri”, a spus Tăriceanu, la Sinaia.
Fostul liberal spune că momentan nu se pot estima pierderile pe care le-ar putea suferi în avantaju lui Meleșcanu deoarece decizia sa este încă recentă și nemăsurată în sondaje, transmite Mediafax.
Întrebat, de asemenea, dacă decizia lui Teodor Meleşcanu de a candida l-a luat prin surprindere, Călin Popescu Tăriceanu a răspuns negativ.
„Nu aş spune că m-a surprins, pentru că şi în spaţiul public cred că de peste două luni de zile erau speculaţii cu privire la o potenţială intrare a domniei sale în cursa pentru prezidenţiale”, a adăugat acesta.