Tăriceanu: Rezultatele obținute de PNL la europarlamentare sunt un duș rece. Demisia lui Iohannis, recunoașterea eșecului (VIDEO)
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, luni, după ce primarul Sibiului Klaus Iohannis și-a anunțat demisia din PNL că acest gest reprezintă o recunoaștere a eșecului înregistrat la alegerile europarlamentare.
”Demisia domnului Iohannis trebuie analizată în contextul rezultatului obținut de PNL la alegerile de ieri. Este o recunoaștere implicită a unui eșec, o recunoaștere a unor alegeri din care a făcut parte”, a spus liberalul.
Acesta consideră că scorul înregistrat de PNL la euroalegeri este modul în care electoratul i-a taxat pe liberali.
”Cred că azi PNL trebuie să facă o analiză lucidă și să încerce să asculte glasul electoral pentru că indubitabil este vorba de o sancțiune severă aplicată de electorat pentru o serie de decizii luate în ultimul an și jumătate. Este norma ca cei care au greșit să accepte, să recunoască acest lucru și să se dea deoparte. Este nevoie să se treacă de la modelitatea în care PNL a fost condus în ultimii ani la o modalitate democratică”, a completat Tăriceanu.
Întrebat despre o posibilă întoarcere a PNL în USL, acesta a replicat: ”Am înregistrat declarația făcută de Victor Ponta. Cred că rezultatul alegerilor nu este prea plăcut, din contră, este un duș rece. Dar nu trebuie luată o hotărâre pripită”.
Prim-vicepreședintele liberal, Klaus Iohannis, a anunțat luni că va demisiona din funcție, precum și din cea de membru al BPN, motivând cu scorul mic înregistrat de PNL în Sibiu. (Detalii AICI)