Călin Popescu Tăriceanu ar pregăti ruperea alianței cu Liviu Dragnea. Potrivit vicepreședintelui Pro România, Mircea Bania, șeful Senatului este nemulțumit de OUG 114 (ordionanța lăcomiei), care a întors mediuld e afaceri împotriva Guvernului.
„Într-un final, se pare că şi Călin Popescu Tăriceanu a realizat că nu va fi candidatul comun PSD-ALDE pentru alegerile prezidențiale. Cam târziu, e drept, dar măcar a văzut morcovul din vârful bățului lui Dragnea. Mimând liberalismul, așa cum a făcut întreaga sa carieră politică, a început să pună presiune pe partenerii de Coaliție care, până acum, i-au acceptat toate doleanțele. Tăriceanu s-a trezit peste noapte preocupat de efectele OUG 114! În realitate, grija lui nu este altceva decât o formă de presiune pe care acesta o face împotriva PSD, sperând că le va forța mâna social democraților pentru a-l desemna candidat unic la prezidențiale. Este doar un pas până la folosirea OUG 114 ca pretext pentru ruperea de către ALDE a alianței cu PSD. Un șantaj la care Tăriceanu a excelat în politică”, a transmis vicepreședintele Pro România.
Sensibilitatea preşedintelui ALDE faţă de zona multinaţionalelor din energie este ceva mai veche. Subiectul a stârnit un sacndal și în 2008, când Tăriceanu a intervenit în scandalul legat de concesionarea unor perimetre din Marea Neagră către Sterling Resources fiind un exemplu foarte bun în acest sens.
„Astăzi, stimulează direct sau prin Vosganian o ceartă cu Eugen Teodorovici. Se trezește vorbind despre mediul de afaceri și își pune la butonieră grija pentru mediul bancar și pentru clasa de mijloc. Ar fi de lăudat, dacă nu am ști că preocupările sale au fost mai degrabă pentru a-și pune apropiații în funcții public și de a promova non-valori la nivel politic și guvernamental. Noi, cei de la PRO România, considerăm că OUG 114 trebuie modificată urgent, indiferent dacă acest lucru se face la presiunea lui Tăriceanu sau face parte din jocul politic al acestuia! Nu uităm, însă, că OUG 114 a fost adoptată cu girul său și al tuturor celor de la ALDE”, a adăugat acesta.