Tăriceanu atacă DUR Comisia de la Veneţia după opinia preliminară la legile justiţiei: Efectiv mă SPERIE. Documentul nu trebuia făcut public, este unul politic
Călin Popescu-Tăriceanu tună şi fulgeră după publicarea opiniei preliminare a Comisiei de la Veneţia pe contestatele legi ale justiţiei
Preşedintele ALDE şi al Senatului susţine că această opinie a forului european, care nu ar fi trebuit să fie făcută publică, este un document politic şi spune că este ”speriat” de faptul că lucrurile acestea sunt tratate cu superficialitate de Comisie.
”Un astfel de document, denumit ‘opinie preliminară’, nu trebuia făcut public, pentru că el presupune că urmează să fie modificat. Nu ştiu care sunt procedurile prin care se ajunge la opinia preliminară, dar prima remarcă pe care vreau să o fac pe fond (este că – n.r.) acest document este un document care din punct de vedere juridic mi s-a părut extrem de subţire. Este un document politic, este o opinie politică exprimată din partea Comisiei de la Veneţia. Nu e normal. Comisia de la Veneţia trebuia să analizeze subiectele de ordin juridic, nu opţiunile politice”, a declarat Tăriceanu duminică seara, potrivit news.ro.
”Comisia de la Veneţia tratează lucrurile acestea cu o superficialitate care pe mine mă sperie. Efectiv mă sperie. În ceea ce priveşte opţiunile politice pe care le avem noi în domeniul politicii penale, în domeniul organizării Justiţiei, cred că filtrele pe care le-am avut şi care au funcţionat, inclusiv la Curtea Constituţională, au fost suficiente”, a mai afirmat preşedintele Senatului.
Comisia de la Veneţia a emis, vineri, o opinie preliminară în care a desfiinţat, pur şi simplu, modificările la cele trei legi ale justiţiei din România operate de PSD-ALDE.
Forul a formulat o serie de recomandări, între care menţinerea rolului preşedintelui şi al CSM în numirea/revocarea procurorilor de rang înalt, renunţarea la schema de pensionare anticipată a procurorilor, eliminarea sau redefinirea prevederilor care le permit procurorilor şefi să invalideze, ca neîntemeiate, soluţiile procurorilor.
Experţii Comisiei de la Veneţia consideră că noile prevederi ar putea duce la subminare independenţei sistemului judiciar şi a membrilor săi.