Tăriceanu: Nu putem accepta ca DNA să facă Guvernul după cum îi convine (VIDEO)

Tăriceanu: Nu putem accepta ca DNA să facă Guvernul după cum îi convine (VIDEO)

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că ALDE îl susține în continuare pe Viorel Ilie și nu vaaccepta o demisie din partea sa, deși este vizat de o anchetă a DNA. Liderul partidului a susținut că acuzațiile procurorilor nu sunt un argument pentru ca acesta să fie schimbat din funcția de ministru, deoarece în ultima vreme au ieșit la iveală tot mai multe date despre abuzurile pe care le fac ”colaboratorii lui Kovesi”.

Președintele ALDE a susținut că premierul Mihai Tudose a prezentat două seturi de argumente pentru care vrea schimbarea unor miniștri: primul ține de competențele și de activitatea respectivilor politicieni, celălalt de ”acțiunea practică a DNA care a deschis dosare”. Pe primul tip de argumente îl poate accepta, dar nu și pe celălalt.

”Aici, punctul de vedere al ALDE este foarte clar: au apărut atât de multe dovezi care dovedesc (sic!) abuzurile colaboratorilor doamnei Kovesi, încât ne întrebăm care mai e respectul pentru lege și pentru Constituție al acestei instituții. DNA și-a pierdut toată credibilitatea. Toate acuzațiile pe care le lansează trebuie analizate cu multă atenție. Nu putem accepta ca DNA să facă Guvernul României cum îi convine!”, a declarat Tăriceanu.

Președintele ALDE a insistat că obiectul lor este reforma în Justiție.

”Obiectivul nostru e același pe care îl știți: intenția de a aduce la bun sfârșit reforma Justiției, astfel încât să restabilim statul de drept adevărat în România, protecția drepturilor și libertăților cetățenești, astfel încât românii să trăiască într-o țară cu adevărat democratică”, a declarat Tăriceanu.

Tăriceanu: Nu putem accepta ca DNA să facă Guvernul după cum îi convine

#DIRECT_ONE_lnveim#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis secțiile de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)