Liderul PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarant, vineri, că la revizuirea Constituției nu ar fi intuit să se discute și despre monarhia constitutională.
„Eu nu am nicio temere, rezervă, şi nici Crin Antonescu nu se va simţi în vreun fel deranjat, jignit, de o astfel de propunere, ştiu că şi el este un om politic care a avut o poziţie pro-monarhistă”, a spus senatorul PNL, citat de Gândul.
Senatorul PNL a arătat că în sondaje Casa Regală se bucură de o încredere pe care nu o are niciun om politic, precizând că nu este obligatoriu să ne gândim la monarhi în vârstă.
„Prestigiul Regelui Mihai este de necontestat, modestia şi patriotismul pe care l-a prezentat în ultimii 20 de ani i-au impresionat pe români şi le-a dat o anumită încredere. Ca orice Casă Regală sunt mecanismele de succesiune care nu ne-ar duce într-un impas. Nu ne putem gândi doar la monarhi în vârstă, sunt în alte ţări monarhi tineri. Din această perspectivă Casa Regală are toate atributele să-şi îndeplinească rolul pe care l-a mai avut”, a adăugat Tăriceanu.