Tăriceanu îl acuză pe Iohannis că i-a stricat imaginea: Această glumă proastă pe mine m-a costat

Publicat: 03 06. 2018, 20:53

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat duminică, în cadrul unei emisiuni televizate, că a fost foarte afectat de dosarul instrumentat de DNA în care a fost acuzat de mărturie mincinoasă și în cazul căruia instanța a decis să-l achite, în primă instanță.

Tăriceanu se plânge că eticheta de ”penal” care i-a fost pusă de președintele Klaus Iohannis i-a stricat imaginea în ochii politicienilor din străinătate.

”Această glumă proastă pe mine m-a costat. Am văzut în ochii partenerilor mei străini, după ce președintele mi-a pus eticheta de «penal», aveau îndoieli. Oare, ce păreri și-or fi făcut. Pe mine m-a afectat foarte mult, m-a costat mult politic”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la Antena 3.