Tăriceanu, explicații în cazul Șova: Nu răspund eu pentru ce votează Senatul. Regulamentul nu a fost contestat la CCR. E dreptul PNL să facă sesizare

Publicat: 25 03. 2015, 15:27
Foto: B1 TV

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că decizia în cazul senatorului Dan Șova a fost acceptat în unanimitate în plenul Senatului.

Acesta a ținut să precizeze că nu poate răspunde pentru modul în care votează parlamentarii.

Tăriceanu a mai afirmat că este dreptul membrilor PNL de a contesta decizia în cazul lui Șova la Curtea Constituțională. Președintele Senatului a subliniat că este prematur să anticipeze decizia Curții, așa că preferă să nu se pronunțe.

”Trebuie să așteptăm punctul de vedere al Curții”, a spus Tăriceanu
.
Există mai multe decizii CCR care se referă pe alte situații, da nu există o decizie precum cea din cazul lui Dan Șova, potrivit lui Călin Popescu Tăriceanu.

”Actualul regulament, articolul 124 alineatul 4, care a fost azi menționat în mod explicit în senat, nu a fost nicodată conestat la CCR”, a declarat Tăriceanu.

Senatorul Dan Șova a fost salvat miercuri, de către colegii parlamentari, de la arest. Așadar, Șova și-a păstrat imunitatea. Comisia de voturi a înregistrat 79 voturi pentru, 67 contra și 5 abțineri. (Detalii AICI)