Tăriceanu, despre viitorul președinte: I-aș acorda credit lui Crin Antonescu

Publicat: 13 06. 2013, 17:30

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a vorbit, joi, despre viitorul președinte al României, declarând că i-ar da credit liberului PNL Crin Antonescu, care ”va încerca să facă un alt exercițiu de putere decât Traian Băsescu”.

Tăriceanu a vorbit despre ultimele ieșiri publice ale președintelui Băsescu și anunțurile sale, spunând că acesta ”nu se poate abține” spre final de mandat.

”Mă gândesc la diferitele persoane care pot ocupa în viitor aceeaşi funcţie. I-aş da lui Crin Antonescu credit şi va încerca să facă un alt exerciţiu de putere decât Traian Băsescu”, a declarat senatorul liberal pentru Adevărul.

Tăriceanu, un critic cunoscut al lui Crin Antonescu, a vorbit și despre plecarea lui Chiliman din PNL, spunând că personal a vrut să rămână pentru a milita ca partidul să rămână ancorat în principiile democratice.

”Dacă voiam să plec aveam două variante. Să plec singur sau să profit de plecarea lui Andrei Chiliman. După 23 de ani de când activez în PNL şi am avut onoarea să îndeplinesc funcţia de lider şi pe cea de prim-ministru, am şi nişte obligaţii. Ştiu atitudinea preşedintelui faţă de mine şi alţi colegi. Continui să militez pentru ca PNL să devină un partid ancorat puternic în principiile democratice, un partid reformator”, a declarat acesta.