Tăriceanu, despre reducerea TVA la pâine: Propunerea, o idee fixă a conservatorilor. Nu va aduce niciun beneficiu economic
Călin Popescu Tăriceanu a criticat, marți, intenția Guvernului de a reduce TVA la pâine, motivând că această scădere nu va aduce niciun beneficiu economic României.
Totodată, Tăriceanu a afirmat că reducerea TVA la pâine de la 24% la 9% este “o idee fixă” a conservatorilor, precizând că a mai purtat o discuție cu aceștia pe vremea când era prim-ministru, explicându-le că acest lucru ar duce la evaziune.
„Este o propunere a conservatorilor care, cum se spune, au o ideea fixă. Am mai avut o astfel de discuţie când eram prim-ministru şi le-am arătat că o asemenea măsura nu ar duce decât la un rezultat. Este o evaziune uriaşă în domeniu pe care scăderea TVA nu o rezolvă, din contră, duce la venituri mai mici la buget şi profituri mai mari la evazionişti. Eu m-am gândit că ar trebui procedat exact invers, adică în loc să se reduca TVA aş fi făcut exact pe dos adică sî vedem care sunt măsurile prin care să reduc evaziunea şi apoi să se încerce o rezolvare dacă vreţi in sensul politic, să încercăm să ieftinim pâinea. Preţul îl dă piaţa, prin urmare micşorarea TVA nu va duce la ceea ce ne dorim. Dacă vrem să-i ajutăm pe cei cu venituri modeste se pot distribui nişte bonuri valorice şi angajamentul pe care USL l-a luat ar fi putut fi respectat„, a declarat fostul premier, la Realitatea TV.