Tăriceanu despre Becali: Nu o să fim colegi, el nu este membru PNL, doar candidează pe listele USL

Tăriceanu despre Becali: Nu o să fim colegi, el nu este membru PNL, doar candidează pe listele USL

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a susţinut că nu este „coleg” de partid cu George Becali, precizând că acesta nu ar fi din punctul său de vedere membru al PNL, fiind vorba de o candidatură pe listele USL, el arătând totodată că PNL trebuie să rămână un partid care să fie „reper de conduită”.

Tăriceanu a fost întrebat, într-o emisiune a postului Realitatea TV, cum vede faptul că a devenit coleg de partid cu omul de afaceri George Becali.

„El nu este membru al PNL, cred că o implicită asociere care s-a făcut mie mi se pare că nu este benefică pentru noi”, a replicat Tăriceanu.

„Eu, ca vechi membru al PNL, pot să-mi spun şi întotdeauna am avut curajul să-mi spun punctul de vedere, pe care mi l-am exprimat. Nu o să fim colegi, pentru că, din fericire, nu e vorba de un coleg de partid, este o candidatură pe listele USL. Aş putea să spun cum văd eu PNL: ca un partid care să rămână ancorat nu numai valorilor europene, dar în fond valorilor liberale care ne-au consacrat pe scena politică românească şi, în acelaşi timp, un partid al valorilor, printre care şi cele morale. Este nevoie încă de un partid care să servească drept reper de conduită, de moralitate, de ţinută, de discurs politic şi acesta mi l-aş dori să fie PNL, aşa cum s-a impus el de fapt”, a mai spus Tăriceanu.

Liderul deputaţilor PNL a fost invitat să explice formula prin care a susţinut că îi preferă pe cei care „numără ideile şi nu oile”.

„Eu am folosit o expresie care, în fond, nu era atât de subtilă încât să-i pună pe mulţi în încurcătură şi să dea răspunsuri nepotrivite, dar, spre surprinderea mea, am văzut că acest lucru s-a întâmplat. Constatând această chestiune, pentru cei care nu au înţeles este limpede că nu merită să detaliez subiectul prea mult ca să-i fac să înţeleagă, pentru că există riscul tot să nu înţeleagă”, a menţionat Tăriceanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”