Copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a comentat, marți, informațiile conform cărora Dacian Cioloș ar putea fi numit noul premier de către Klaus Iohannis. Tăricea nu a adăugat că Dacian Cioloș a devenit comisar european cu sprijinul său și că este „un om de calitate”, scrie mediafax.
„Pe Dacian Cioloş l-am cunoscut bine în perioada în care am lucrat împreună. Contrar lucrurilor care s-au vehiculat în spaţiul public, am să vă spun că, după o discuţie prealabilă cu el, am hotărât – pentru că eu aveam această responsabilitate a propunerii comisarului european din partea României şi nu preşedintele de atunci, cum încearcă să acrediteze ideea – am făcut această discuţie cu domnul Cioloş şi am pregătit terenul, politic vorbind”, a declarat Tăriceanu.
Liderul ALDE a precizat că Dacian Cioloş „a făcut o figură excelentă” și că nu folosește de obicei superlatine, chiar dacă a refuzat să comenteze direct informaţiile privind o eventuală nominalizare a fostului ministru al Agriculturii.