Tăriceanu, cel mai toxic politician: Șeful Senatului cere demisiile tuturor celor care încearcă să facă justiţia să meargă, face orice îi stă în putinţă pentru a-i salva pe cei au demolat România
Consultantul politic Dan Ionescu l-a desemnat pe Călin Popescu Tăriceanu cel mai toxic politician din ultimii 25 de ani.
“Omul care s-a aflat mereu la locul potrivit pentru sine şi la locul nepotrivit pentru noi e Călin Popescu Tăriceanu”, scrie Ionescu într-un articol publicat pe adevărul.ro.
“Şi ca un făcut, acest tip şarmant, educat, cu conexiuni serioase în lumea bună de dinainte de comunism, cu un limbaj peste medie (dacă facem abstracţie de confuzia permanentă dintre ”pe care” şi care”) şi respectat de marea majoritate a politicienilor şi a electoratului, ei bine, acest om a ales de fiecare dată RĂUL”, adaugă acesta.
Călin Popescu Tăriceanu este politicianul care nu a respectat niciun fel de limitare a posibilităţilor pe care jocul politic ţi le oferă. S-a alăturat tuturor coalițiilor guvernamentale şi guverne alături de toată lumea: Emil Constantinescu, Victor Ciorbea, Radu Vasile, Traian Băsescu, Teodor Stolojan, Dan Voiculescu, Mircea Geoană, Victor Ponta, Liviu Dragnea şi mulţi alţii.
“A fost apropiat de tot ce se cheamă mogul de presă sau financiar. A stat la masă cu regele şi cu Ion Iliescu fără să îl deranjeze disonanţele în vreun fel. L-a cunoscut pe Corneliu Coposu şi l-a apărat pe Adrian Năstase”, amintește Ionescu.
Despre Călin Popescu Tăriceanu se poate scrie o carte doar din glumele la care a fost supus.
“EI s-au numărat nevestele, maşinile, motocicletele şi greşelile de gramatică. El e Moliceanu care a scris preşedintelui ca să îl salveze pe Dinu de puşcărie. El e sluga lui Voiculescu, paiaţa lui Ponta, liberalul roşu. Aproape că nu te mai poţi referi la el fără să auzi un ecou al unei ironii care îl atacă personal. (…) Este un om politic priceput şi talentat în sforării”, spune Dan Ionescu.
“Tăriceanu cere demisiile tuturor celor care încearcă să facă justiţia să meargă. O să îl apere pe Dan Şova până în pânzele albe. O să facă tot ce îi stă în putinţă să distrugă tot ce e în jurul său doar pentru a-i salva pe cei au demolat România. Alegerea sa e clară, nu e o greşeală, e cu intenţie şi Călin Popescu Tăriceanu nu are scuza naivităţii. El a ales RĂUL din comoditate şi plăcere”, conchide consultantul politic.