Audiere importantă marţi, în Parlament.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, urmează să se prezinte, după şedinţa de plen comun a celor două Camere, la Comisia de control al SRI din Parlament.
Claudiu Manda, preşedintele Comisiei, preciza, săptămâna trecută, că Tăriceanu a confirmat prezenţa sa pe 20 februarie, iar pe 27 februarie va fi audiat George Maior. De asemenea, Manda a anunţat că pe 6 martie va fi audiat Florian Coldea, iar pe 13 martie, „dacă îi permite timpul”, fostul preşedinte Traian Băsescu, potrivit news.ro.
Întrebat de ce va fi invitat Călin Popescu-Tăriceanu în Comisie, Manda a spus: ”Sunt aspecte care vizează activitatea domnului Tăriceanu discutate în Comisie. Atunci când era premier şi era membru CSAT şi au fost elemente care au legătură cu actitatea SRI şi cu CSAT. Cred că sunt elemente pe care domnul Tăriceanu le are de adus în atenţia Comisei şi pe care Comisia le poate lămuri şi verifica prin corespondenţa pe care o face cu SRI”.
Tăriceanu a confirmat că a primit invitaţie să se prezinte la comisia SRI şi că va merge, afirmând că nici nu i-a trecut prin cap să nu se prezinte.
„Am primit o invitaţie de la Claudiu Manda şi am confirmat. Dacă eu clamez că oricine e obligat să se prezinte în faţa comisiilor de anchetă, trebuie să mă prezint şi eu, nici nu mi-a trecut prin cap că aş putea să procedez altfel”, a declarat Tăriceanu.