Tăriceanu: Alegerile europarlamentare trebuie să se desfășoare separat de prezidențiale

Tăriceanu: Alegerile europarlamentare trebuie să se desfășoare separat de prezidențiale

Senatorul PNL Călin Popescu Tăriceanu se declară împotriva ideii de a cupla alegerile europarlamentare cu cele prezidențiale în 2014, precizând că tematica acestora este cu totul diferită şi împotriva recomandărilor UE.

„Cred că alegerile parlamentare au o cu totul şi cu totul altă tematică decât tematica unor alegeri interne, fie ele prezidenţiale, parlamentare sau locale. De aceea, eu consider oportun să lăsăm alegerile europene să se desfăşoare separat de alt scrutin, de altfel există şi recomandări europene în acest sens”, a spus Tăriceanu, potrivit Mediafax.

Premierul Victor Ponta a anunţat că a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre posibilitatea ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna mai sau iunie 2014, simultan cu alegerile europarlamentare, dar că nu a primit încă un răspuns din partea acestuia.

Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că ideea devansării alegerilor prezidenţiale pentru luna mai 2014, astfel încât să aibă loc în acelaşi timp cu europarlamentarele nu ar fi agreată de Curtea Constituțională.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)