Tânăr din Craiova, arestat după ce ar fi lovit intenționat cu mașina o fată

Tânăr din Craiova, arestat după ce ar fi lovit intenționat cu mașina o fată

Un tânăr de 18 ani din Craiova a fost arestat miercuri, fiind acuzat că a lovit cu mașina intenționat o fată de 19 ani, cu care a avut o discuție aprinsă în trafic, relatează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Adrian Căpraru, a precizat că incidentul a avut loc pe strada Brestei din Craiova, în timp ce tânărul ieșea dintr-o benzinărie la volanul unei maşini de lux, un Mercedes clasa E, iar la un moment dat fata s-a angajat în traversarea străzii. Şoferul i-a dat prioritate, însă a început să strige după ea ca să-i atragă atenţia. Fata l-a jignit, după care între cei doi a urmat un schimb dur de replici, după care, pentru că nu acceptat avansurile lui, tânărul a tras de volan şi a lovit-o cu maşina.

Din fericire, fata se află într-o stare bună și nu a avut nevoie de internare.

Tânărul de 18 ani a fost prezentat miercuri magistraţilor Tribunalului Dolj, care au decis să-l aresteze pentru 29 de zile pentru tentativă de omor calificat, decizia putând fi atacată cu recurs.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`