Surse: Victor Ponta va anula HG cu privire la UMF Târgu Mureș după ce noul Guvern va fi învestit

Surse: Victor Ponta va anula HG cu privire la UMF Târgu Mureș după ce noul Guvern va fi învestit

Surse din PSD au declarat pentru Mediafax că prima măsură pe care o va lua Guvernul Victor Ponta va fi anuleze Hotărârea de Guvern privind Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureș.

La ora transmiterii acestei ştiri, şedinţa Consiliul Executiv Naţional (CExN) al PSD este în desfăşurare, la Palatul Parlamentului.

În urma ședinței din Consiliul Executiv Național al PSD, Victor Ponta nu a confirmat anularea hotărârii, declarând că acest subiect va fi abordat abia după învestirea sa în funcția de prim-ministru.

„Deciziile se iau marți, în ședința de Guvern, dacă Parlamentul va acorda votul de învestitură. Mi se pare neserios din partea mea să vorbesc ca și când aș fi la guvernare. Voi fi prim-ministru cu puteri depline numai și numai dacă Parlamentul, luni, îmi va acorda votul de învestitură”, a declarat Victor Ponta.

Hotărârea de guvern privind înfiinţarea liniilor maghiare de studii la UMF din Târgu Mureş a fost aprobată la sfârşitul lunii martie de Cabinetul Ungureanu. Actul normativ stabileşte că la universitate va fi înfiinţată o nouă Facultate, cu programe în limbile română, maghiară şi engleză. Hotărârea a fost principala  problemă ridicată în moțiunea de cenzură contra Guvernului Ungureanu.

Ponta, despre HG cu privire la UMF Tg. Mureș

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_18642').select();" id="embed_text_18642" />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`