Surse: Valentin Ene a demisionat din PNL și din Consiliul Local Mogoșoaia, după scandalul în care a amenințat-o pe consiliera USR Felicia Ienculescu-Popovici

Surse: Valentin Ene a demisionat din PNL și din Consiliul Local Mogoșoaia, după scandalul în care a amenințat-o pe consiliera USR Felicia Ienculescu-Popovici
Captură Video - USR Facebook

Liberalul Valentin Ene a demisionat din PNL și din funcția de consilier local în Mogoșoaia, susțin mai multe surse pentru B1TV.RO. Decizia vine după ce acesta și Dinu Gheorghe, consilier PMP, au amenințat-o și agresat-o pe colega lor de la USR, Felicia Ienculescu-Popovici. Și Gheorghe și-ar fi dat demisia din PMP, pierzându-și astfel și calitatea de consilier local.

Valentin Ene și-a dat demisia din PNL

Amintim că, după izbucnirea scandalului, PNL Ilfov a anunțat că l-a suspendat din toate funcțiile de conducere pe Valentin Ene, până la finalizarea anchetei. Suspendarea nu ducea, însă, la pierderea mandatului de consilier local.

Acum că acesta și-a dat demisia din amebele funcții, locul de consilier rămas liber va fi ocupat de un alt liberal de pe lista de supleanți.

Ene este cel care a amenințat-o pe reprezentanta USR: „Dacă vreodată mai aud în viața mea că mai puneți să mai sune reporteri pe nevastă-mea sau pe fii-mea vă las în căruț cu rotile, credeți-mă. Chiar dacă mă duc la pușcărie 5 ani, 6 ani, 7 ani, vă las în căruț cu rotile”.

Și celălalt consilier agresiv, Dinu Gheorghe, și-a anunțat demisia din PMP. El este cel care a îmbrâncit-o pe colega sa și i-a luat telefonul din mână când a văzut că aceasta filmează agresiunea.

Scandal în Consiliul Local Mogoșoaia. Consilieră USR, agresată de doi colegi

Totul are legătură cu scandalul imobiliar ”Sectorul 0” din Mogoșoaia. USR a acuzat că e ilegală Hotărârea de Consiliu Local de la sfârșitul anului trecut prin care Primăria Mogoșoaia a decis exproprierea a 328 de hectare, urmând ca proprietarii să fie despăgubiți cu 1,7 euro/ mp., Hotărârea a trecut cu 10 voturi din 15, deși era nevoie de 11 voturi.

„Unul dintre consilieri are terenuri acolo și am făcut sesizare la ANI pentru conflict de intrese, la celelalt nu am descoperit. Nu știu ce are și ce urmărește, dar e din acest grup de oameni care militează puternic pentru acest proiect”, a declarat consiliera USR agresată, pentru B1 TV.

„Noi am văzut ilegalități document în care se face referire la ”PUZ Sector 0” și acel document nu există, e un document pus în dezbatere, dar care nu a fost niciodată aprobat”, a mai spus Popovici.

Pe larg despre situația din Mogoșoaia a vorbit, pentru B1 TV, și Dan Barna, vicepreședinte USR: „Au venit să ni se plângă cetățenii, proprietari de terenuri din acea parcelă de zeci de hectare expropriată acum, care spuneau că primarul le-a cerut să renunțe la 39% din suprafețele lor, să cedeze gratuit Primăriei. Oamenii erau foarte revoltați că li s-a sucit mâna la spate să facă asta. Unii au făcut, alții erau în proces. De asta spun ca sunt câteva fapte deja întâmplate”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră