Surse: Teodor Atanasiu ar putea fi propus ministru al Economiei în locul lui Andrei Gerea

Surse: Teodor Atanasiu ar putea fi propus ministru al Economiei în locul lui Andrei Gerea
Foto: romanialibera.ro

Liderul PNL Alba, Teodor Atanasiu, ar putea fi propus de liberali pentru postul de ministru al Economiei în locul lui Andrei Gerea, au declarat surse din PNL Alba pentru Mediafax.

Acestea afirmă că în interiorul PNL s-a discutat desre nominalizarea senatorului Teodor Atanasiu la Ministerul Economiei. Decizia ar urma să fie luată vineri, după Delegația Permanentă a PNL.

Liberalii urmează să discute în Delegaţia Permanentă şi despre nominalizările la Ministerul de Interne şi la Ministerul de Finanţe, după demisiile lui Radu Stroe şi Daniel Chiţoiu.

De asemenea, alte surse liberale au menționat că urmează să fie făcute înlocuiri şi la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii.

În PNL se discută despre nominalizarea lui Eugen Nicolăescu la Finanţe, iar în locul acestuia să fie desemnat preşedintele CNAS, Cristian Buşoi. La Ministerul Muncii ar urma să fie desemnată Cristina Pocora.

Potrivit unor surse din USL, în discuţie ar fi şi o rocadă de mninistere între PNL şi PSD, respectiv MAI cu MApN.

În acest caz, MAI este vizat de vicepremierul Gabriel Oprea, iar de la Apărare ar urma să plece Mircea Duşa şi să fie numit un liberal, fiind vehiculate numele lui George Scutaru şi Corneliu Dobriţoiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`