Surse: Roxana Mînzatu, europarlamentar PSD, a doua propunere pentru funcția de comisar european. E considerată un profesionist specializat în fonduri europene
Numele europarlamentarului PSD, Roxana Mînzatu, se află pe lista cu propunerile transmise de premierul Marcel Ciolacu la Bruxelles, au transmis surse politice, conform G4Media.ro.
Opțiunea premierului Marcel Ciolacu pentru Victor Negrescu, susținut pentru poziția de comisar european, ar fi căzut din cauza insistenței Ursulei von der Leyen pentru candidați femei, conform aceleiași surse citate mai sus. Decizia ar urma să fie luată de Comisie până la sfârșitul săptămânii.
Cine e Roxana Mînzatu
Europarlamentarul PSD este considerată un profesionist specializat în fonduri europene, mai puțin profilată politic. Roxana Mînzatu nu a fost implicată în niciun scandal public. Soțul europarmanetarului lucrează la Direcția Regională Vamală Brașov, potrivit unei declarații de avere din 2019.
În anul 2016, ea a fost aleasă în Camera Deputaților ca deputat de Brașov, iar în 2019, a fost numită ministru al Fondurilor Europene, în Guvernul Dăncilă.
Conform CV-ului său, Roxana Mînzatu este licențiată în științe politice în limba engleză.
De asemenea, este specializată în atragerea de fonduri europene nerambursabile, după mai mulți ani în care a fost consultant în domeniu și manager de proiect.
În trecut, a fost consilier de integrare la Ministerul Integrării Europene, iar în anul 2015 a fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene. Ulterior a devenit președinte al Agenției Naționale pentru Achiziții Publice.