După criticile aduse de primarul Constanţei Radu Mazăre preşedintelui PSD Victor Ponta şi preşedintelui executiv Liviu Dragnea pentru neasumarea responsabilităţii pierderii alegerilor şi după ce le-a sugerat să-şi dea demisia, “Mazăre pare pregătit acum să facă pasul în noul PSD”, scrie site-ul stiripesurse.ro.
Dezvăluirea se pare că a fost făcută de către deputatul PSD, Radu Popa, care susține că Radu Mazăre a bătut palma cu Mircea Geoană și se va alătura noului partid. Popa dezminte, însă, şi spune că niciodată nu a declarat aşa ceva, că cineva încearcă să intoxice presa.
“Mazăre merge cu Geoană în noul partid. Ăsta, Vali Calcan de la Dâmbovița, a candidat în 2008 pentru PDL și a plecat la PSD, iar acuma merge cu Geoană și zice că Mazăre, cu toată Constanța, merge la Geoană. Dar o zice numai în particular, nu guiță public nimic”, ar fi declarat Radu Popa, citat de ziariştii de la stiripesurse.ro.
Mircea Geoană a negat public că ar conta pe Radu Mazăre.