Surse: Ludovic Orban și Teodor Atanasiu țintesc Primăria Capitalei în 2016
Doi din cei mai importanți prim- vicepreședinți ai PNL au planuri mari privind alegerile locale din 2016 și vizează o candidatură pentru Primăria Capitalei la anul.
În primul rând este vorba de prim- vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, cel care pare să aibă planuri îndrăznețe pentru 2016.
Potrivit informațiilor deținute de PSnews.ro, Orban și-a anunțat, în interiorul partidului, intenția de a candida pentru Primăria Capitalei la alegerile locale din 2016.
Pe lângă Ludovic Orban, la o candidatură pentru Primăria Capitalei râvnește și Teodor Atanasiu, cel care conduce, în prezent, filiala PNL București.
Totuși, asupra celor doi planează numeroase controverse, iar în cazul lui Orban chiar și unele cu iz penal după ce a fost dat în primire la DNA de către Guvernul Ponta.
Reamintim că, în ultimele zile, a apărut un element care îi poate încurca planurile de viitor ale lui Orban. Mai exact, este vorba de sesizarea făcută de Corpul de Control al Guvernului privind presupuse ilegalități în plățile făcute de Ministerul Transporturilor și CNADNR pentru proiectul Transalpina.
Într-o notă înaintă DNA de Corpul de Control al premierului, se arată că Ludovic Orban, în momentul în care era ministru al Transporturilor, a dispus executarea lucrărilor în sistem de credit-furnizor, respectiv pe baza unui împrumut contractat de constructor de la o instituţie de credit, care să fie rambursat ulterior de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) cu plata unor costuri suplimentare de finanţare, ceea ce a generat o pagubă de 388,7 milioane lei.
Inspectorii guvernamentali mai susțin că Ludovic Orban a promovat în Guvern o hotărâre având ca scop finanţarea de la buget a acestui proiect, act normativ care, deşi nu a avut avizul Ministerului Economiei şi Finanţelor, a fost contrasemnată, pentru ministrul Transporturilor, de către secretarul de stat Septimiu Buzaşu şi de ministrul de atunci al Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.