Surse: Ludovic Orban reintră în cursa pentru funcția de premier. Liberalii pun două variante pe masa USR-PLUS în vederea deblocării negocierilor

Surse: Ludovic Orban reintră în cursa pentru funcția de premier. Liberalii pun două variante pe masa USR-PLUS în vederea deblocării negocierilor
Foto: Inquam Photos / George Călin

Ludovic Orban reintră în cursa pentru funcția de premier, susțin surse citate de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, în emisiunea ”Bună, România!”, difuzată pe B1 TV.

Surse politice afirmă că Ludovic Orban – premier este una dintre variantele puse de liberali pe masa alianței USR-PLUS,în vederea deblocării negocierilor pentru formarea noii coaliții de guvernare, din care va face parte și UDMR. Asta ar însemna implicit ca USR-PLUS să dea președintele Camerei Deputaților. Dacă alianța insistă, însă, ca Orban să nu fie premier, atunci trebuie să-l accepte președinte la Cameră, iar liberalul Florin Cîțu să fie prim-ministru.

Discuțiile dintre cele trei formațiuni s-au blocat după ce Dan Barna ar fi insistat să fie el noul președinte al Camerei Deputaților. Asta deși Orban făcuse deja o concesie și renunțase la funcția de premier, tocmai știind că alianța nu-l preferă pe el.De altfel, așa s-a și ajuns ca Florin Cîțu să fie propuenrea PNL de prim-ministru. Numai că odată trecut acest hop, negocierile s-au blocat în pretenția USR-PLUS și, mai ales, a lui Dan Barna de a deține șefia Camerei.

Marți, Dan Barna a anunțat că nu mai insistă, că aceast funcțiear trebui să-i revină lui Cătălin Drulă, colegul său de partid, iar el, Orban și Kelemen Hunor să devină vicepremieri.

După acest anunț al lui Barna și date fiind cerințele USR-PLUS,PNL a gândit două variante din care alianța să aleagă pentru formarea noii guvernări:

1. Ludovic Orban să fie președinte la Camera Deputaților și Florin Cîțu premier
2. Dan Barna să ajungă șef la Cameră, dar Orban să fie premier

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Negocieri complicate între PNL, USR-PLUS și UDMR, în vederea formării noii coaliții de guvernare

Pe 9 decembrie, liberalii au anunțat că propunerea lor de premier este Florin Cîțu, actualul ministru al Finanțelor.

„Să nu uităm că domnul ministru Cîțu a purtat negocieri extreme de importante cu partenerii europeni. De asemenea, a purtat negocieri importante cu instutuții international. Domnul ministru Cîțu a reușit alături de Banca Națională, de Guvern, să mențină ratingul de țară într-o situație extrem de dificilă pentru România. Domnul ministru cunoaște foarte bine care sunt problemele cu care ne-am confruntat în perioada guvernării și, în mare parte, are și pregătite soluții, care multe dintre ele se derulează în continuare”, argumenta, la acea vreme, liderul liberalilor, Ludovic Orban.

Luni au avut loc primele consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Fără succes. „Această primă rundă de consultări a dus la un schimb de opinii bun între reprezentanții partidelor și mine, dar pot să spun că azi nu sunt încă întrunite condițiile pentru desemnarea unui candidat pentru a forma un nou guvern. Am primit azi chiar câteva propuneri, însă cred că e nevoie de cel puțin încă o rundă de consultări până când lucrurile se cristalizează”, a declaratpreședintele Klaus Iohannis, la finalul discuțiilor.

Sâmbătă și duminică, reprezentanți ai PNL, USR-PLUS și UDMR s-au întâlnit pentru negocieri în vederea viitoarei guvernări comune. Discuțiile nu au avut nicio finalitate și au fost reluate marți.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`