Surse: Laura Codruța Kovesi și Tiberiu Nițu vor fi propunerile premierului Victor Ponta la șefia DNA și Parchetului General

Publicat: 27 03. 2013, 18:44
Foto: gov.ro

Propunerile premierului Victor Ponta la șefia DNA și a Parchetului General sunt procurorii Laura Codruța Kovesi, respectiv Tiberiu Nițu, susțin surse judiciare, potrivit Hotnews.ro.

Decizia finală va fi luată, însă, împreună cu președintele Traian Băsescu

„Nu susțin pe nimeni până nu vorbesc cu CSM și cu președintele Băsescu”, a declarat premierul Ponta.

Tiberiu Nițu a mai fost propus la șefia Parchetului General de către fostul ministru al Justiției, Mona Pivniceru. Procurorul a primit aviz negativ de la Consiliul Superior al Magistraturii, iar președintele Traian Băsescu a respins propunerea invocând lipsa de transparență a procesului de selecție.

Laura Codruța Kovesi a fost numită recent în funcția de înalt reprezentant al României pe lângă Comisia Europeană.

Premierul Victor Ponta a preluat interimatul la Ministerul Justiției, după numirea Monei Pivniceru în funcția de judecător al CCR. Potrivit legii, ministrul Justiției este cel care propune viitorii șefi de parchete.