Monden - 19 nov, 16:57
Elena Udrea ar avea deschis un nou dosar penal, transmite RTV, care citează surse judiciare. Noul dosar ar viza modul în care aceasta a obținut creditul de trei milioane de euro de la BRD pentru a cumpăra terenul de la marginea Bucureștiului.
Dosarul ar fi unul desprins din dosarul Bancherilor, instrumentat de DIICOT. În acesta, 30 de persoane, între care Adrian Sârbu și Sorin Roșca Stănescu, sunt urmărite penal pentru constituire un grup infracțional organizat, pentru spălare de bani și înșelăciune.
DIICOT a declinat către DNA speța ce o privește pe Elena Udrea.
Udrea a scăpat de creditul de trei milioane de euro, când Alexandru Faur l-a preluat împreună cu terenul, fiind apoi executat silit de bancă pentru neplata ratelor.