Direcția Națională Anticorupție ridică documente de la Primăria Capitalei, vineri, într-o anchetă referitoare la modul în care s-au făcut detașările la Poliția Locală înainte de a fi dată amenda de 35 de milioane de euro pentru proprietarii zonei retrocedate din Parcul IOR, spun surse oficiale pentru G4Media.ro.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, le-a confirmat jurnaliștilor că „DNA ridică documente legate de o amendă dată de Poliția Locală”.
Pe 31 octombrie, edilul anunța că Poliția Locală a dat o amendă de 35 de milioane de euro pentru proprietarul terenului de 12 hectare.
„Am venit să anunțăm amenda pe care Poliția Locală a dat-o ieri proprietarului din Parcul IOR, doamna Cocoru, în sumă de 35 de milioane de euro. Țin să felicit Poliția Locală a Municipiului București pentru acest gest. În sfârșit, Poliția Locală a Municipiului București se comportă ca o autoritate care apără interesele cetățenilor. Aici am avut de-a face cu o bătaie de joc la adresa cetățenilor și a interesului public care în sfârșit este penalizată de autoritatea publică, care trebuie să apere interesele cetățenilor”, afirma Nicușor Dan.
El preciza că sancțiunea a fost dată în baza unui „articol din Legea 24/2007, care interzice reducerea suprafețelor de spațiu verde”.
„Este foarte important ca acest articol să rămână în Legea 24. Atât prin anumite propuneri care s-au făcut pe Codul Urbanismului, cât și prin propuneri de modificare a Legii 24/2007, care sunt dezbătute în Parlament, acest articol ar fi urmat să dispară. Este un articol care penalizează schimbarea destinației spațiului verde sau reducerea suprafeței de spațiu verde, cu o sumă între 1.000 și 2.000 de lei per metru pătrat, asta e foarte important, și nu o sumă fixă pentru oricât de mult ai defrișa spațiul verde”, mai declara primarul general al Capitalei.