Surse: Comisia Europeană a blocat cererea 3 de plată din PNRR, de 2,7 miliarde de euro. Ea reproșează că nu au fost reformate mai multe companii de stat, inclusiv RAAPPS, iar Ministerul Energiei are și acum restanțe de la cererea 2

Surse: Comisia Europeană a blocat cererea 3 de plată din PNRR, de 2,7 miliarde de euro. Ea reproșează că nu au fost reformate mai multe companii de stat, inclusiv RAAPPS, iar Ministerul Energiei are și acum restanțe de la cererea 2
Foto: Guvernul României / Facebook

Comisia Europeană a blocat cererea de plată numărul 3 din PNRR trimisă de Guvernul PSD-PNL pe 15 decembrie 2023, în valoare de 2,7 miliarde de euro, reproșând secretomania și nereformarea anumitor companii de stat, faptul că Ministerul Energiei nici acum nu și-a îndeplinit obligațiile aferente cererii 2, precum și pragul prea ridicat la microîntreprinderi. O discuție decisivă va avea loc săptămâna viitoare la București, informează G4Media, care citează surse guvernamentale.

România, probleme și cu cererea 3 de plată din PNRR

România a avut probleme și cu cererea 2 de plată din PNRR, care i-a fost aprobată cu greu și doar parțial pentru că Guvernul nu a atins toate țintele și jaloanele aferente ei.

Pentru cererea 3, termenul e de 16 martie, când se scurg cele două luni regulamentare, plus o lună cerută de Guvern.

Săptămâna viitoare va avea loc la București o întâlnire între delegația Comisiei Europene, condusă de Celine Gauer, și o delegație a guvernului, spun sursele G4Media.

Comisia Europeană reproșează Guvernului că nu a reformat companiile de stat

Comisia Europeană e nemulțumită că numirile la conducerea RAAPPS nu sunt transparente, iar activitatea e secretizată. De altfel, recent, Recorder și G4Media au aflat că RAAPPS renovează cu milioane de euro, bani publici, o vilă de lux ce ar urma să-i revină lui Klaus Iohannis după ce-și termină mandatul de președinte. RAAPPS a secretizat contractul de refacere a vilei și n-a vrut să ofere nicio informație, deși banii pentru renovare sunt din taxele și impozitele românilor.

Instituția europeană mai reproșează că procesul de selecție a șefilor AMEPIP, super-agenția guvernamentală care gestionează toate companiile de stat, nu respectă criteriile de transparență asumate de Guvernul Ciolacu. De asemenea, agenția nu este operativă, cu doar 24 din cele 88 de posturi ocupate. Potrivit G4Media, șefi ai AMEPIP sunt apropiați de Marian Neacșu, puternic lider PSD, apropiat de președintele Marcel Ciolacu.

Comisia Europeană vrea scăderea și mai mult a pragului la microîntreprinderi

Anul trecut, coaliția PSD-PNL a decis scăderea pragului de încadrare la impozitul pe venitul microîntreprinderilor, de la 1 million de euro la 500.000 de euro, dar Comisia Europeană atrage atenția că acesta nu respectă recomandările Băncii Mondiale și cere scăderea valorii până la finalul acestui an.

Ministerul Energiei n-a îndeplinit nici acum jaloanele aferente cererii 2 de plată din PNRR

De asemenea, Comisia Europeană a constatat că Ministerul Energiei nu a făcut numirile care să respecte regulile de transparență la toate companiile din subordinea sa și nu a îndeplinit jaloanele restante de la Cererea 2 de plată. România ar fi trebuit să finalizeze semnarea contractelor pentru construirea unei capacități de electrolizoare noi de cel puțin 100 MW și să semneze contracte pentru proiecte de cogenerare de înaltă eficiență pe gaz și încălzire centralizată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`