Surse: CCR a respins sesizarea Înaltei Curți privind Ordonanța de comasare a alegerilor din 9 iunie

Surse: CCR a respins sesizarea Înaltei Curți privind Ordonanța de comasare a alegerilor din 9 iunie
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Curtea Constituţională (CCR) a respins sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură Ordonanța de Urgență privind comasarea alegerilor locale cu europarlamentarele din 9 iunie, informează Agerpres, care citează surse din CCR.

CCR a respins sesizarea privind comasarea alegerilor

Subiectul a ajuns pe masa judecătorilor constituționali după ce ÎCCJ a admis, în martie, o cerere depusă de REPER privind sesizarea acestora cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor OUG 21/2024.

Partidul a acuzat atunci că Guvernul PSD-PNL l-a lăsat fără dreptul de a avea reprezentanți în secțiile de votare, deși are „a treia cea mai mare delegație de deputați în Parlamentul European”.

REPER trimisese pe 15 martie o adresă la BEC în care solicita înregistrarea lui Tiberiu Ionuţ Petrescu ca reprezentant al său în Biroul

Electoral Central. Cererea a fost respinsă pe motiv că REPER nu a obţinut mandate la alegerile europarlamentare din 2019. Formațiunea are cinci europarlamentari, dar toți au fost aleși pe lista alianţei USR-PLUS.

REPER a deschis apoi acest proces la ÎCCJ, în care a atacat procesul-verbal de constituire a Biroului Electoral Central, însă contestaţia a fost respinsă de judecători. Totuși, aceștia au acceptat să sesizeze CCR, dar și această sesizare a fost acum respinsă.

La rândul său, Alianța Dreapta Unită (ADU) a atacat în contencios administrativ OUG de comasare a alegerilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`