Surse B1 TV: Nicolae Ciucă (PNL) a demisionat dn funcția de prim-ministru

Surse B1 TV: Nicolae Ciucă (PNL) a demisionat dn funcția de prim-ministru
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a demisionat din funcția de prim-ministru, informează sursele B1 TV.

Mișcarea era așteptată pentru a începe procesul rotativei guvernamentale, în condițiile în care Guvernul a respectat solicitarea profesorilor greviști ca în OUG adoptată azi să fie prevăzute creșterea salariului debutantului până la nivelul salariului mediu brut pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024.

Funcția de premier ar urma să fie preluată de Marcel Ciolacu, președintele PSD.

Prezența UDMR în viitorul cabinet este incertă, în condițiile în care PNL vrea să ia de la UDMR-iști Ministerul Dezvoltării, dar aceștia nu vor să-l cedeze.

Solicitările profesorilor greviști, incluse în OUG

La finalul ședinței de Guvern de luni, Ligia Deca, ministrul Educației, a prezentat actele normative adoptate și care-i vizează pe profesori.

„Prima OUG se referă la creșterile salariale care, pe medie, sunt peste 25%, dar e de remarcat că prin mecanismul din OUG vorbim de creșteri procentuale mai mari pentru debutanți. De asemenea, cuprinde garanția că salariul debutantului pleacă de la salariul mediu brut pe economie.

A doua OUG vizează prime pentru cariera didactică de 1.500 lei net, din care 30% sunt sumă forfetară, iar restul pot fi folosiți pentru cursuri și echipamente. Prima se acordă anual, într-o tranșă, până în 2027. Prima de carieră profesională pentru personalul nedidactic e de 500 de lei. Ambele prime se plătesc în octombrie”, a explicat Deca.

Amintim că, anterior, sindicatele din Educație au anunțat că suspendă greva, dar condiționat – Guvernul trebuie să treacă în Ordonanța de Urgență că salariul debutantului va fi la nivelul salariului mediu brut pe economie și că de la 1 ianuarie 2024 majorarea salarială va fi de 50%. Condițiile au fost îndeplinite.

Negocierile privind rotativa nu s-au terminat

Între timp, negocierile privind redistribuirea funcțiilor după rotativă nu s-au terminat. PSD vrea să păstreze Ministerul Transporturilor pentru Sorin Grindeanu, contrar celor prevăzute în protocolul coaliției.

În plus, PNL vrea să ia de la UDMR Ministerul Mediului și Ministerul Dezvoltării. UDMR-iștii nu vor să-l cedeze mai ales pe al doilea, extrem de important în contextul alegerilor de anul viitor.

„UDMR nu pleacă de la guvernare, nu pleacă de la masa negocierilor, putem fi împinși”, a declarat Kelemen Hunor, liderul Uniunii, după discuții purtate cu Ciolacu și Ciucă duminică.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:59 - Locul ascuns din România care este înconjurat de peisaje frumoase și legende. Puțin români știu despre existența lui
19:51 - Eugen Tomac a explicat în ce constă, de fapt, portofoliul obținut de România la Comisia Europeană: Nu are responsabilități care să influenteze major politicile în Europa (VIDEO)
19:50 - Tomac: Avem o degradare destul de serioasă a democrației în România și tăcerea Comisiei Europene, altădată foarte vocală, e extrem de suspectă și nemulțumitoare (VIDEO)
19:28 - Fost atacant la Arsenal a fost arestat pentru contrabandă cu substanțe ilegale. Fotbalistul a fost prins cu 60 kg de canabis
19:24 - Marian Rasaliu: Dacă PSD n-ar fi venit la guvernare alături de PNL, ar fi fost un dezastru pentru România. Relația dintre USR și PNL a trântit România jos de tot (VIDEO)
19:16 - Diana Stoica (USR), despre modificarea legislativă care îi permite lui Klaus Iohannis să candideze la Senat: Iohannis o ia pe urmele lui Iliescu. Asta e o lege dată cu dedicație pentru un singur om (VIDEO)
18:59 - ANPC a închis 13 magazine din București. Spațiile comerciale sunt acuzate că au vândut ilegal tutun către minori
18:59 - Bușoi (PNL): E nevoie de Iohannis în Parlamentul României. Nu ne e teamă, nu vom pierde voturi / PSD azi e, într-o oarecare măsură, diferit față de vechiul PSD (VIDEO)
18:53 - Ministrul Mediului a anunțat ce măsuri sunt luate pentru a diminua impactul viiturilor de pe Dunăre, care se îndreaptă spre România: „Nu ar trebui să existe motive de îngrijorare”
18:37 - Atenție! Ce ajutor de încălzire va primi un pensionar care avea o pensie de 2050 de lei înainte de recalculare