SURPRIZĂ: Vom avea un NOU REFERENDUM! Tocmai a fost făcut ANUNŢUL

SURPRIZĂ: Vom avea un NOU REFERENDUM! Tocmai a fost făcut ANUNŢUL

Un nou referendumul va avea loc pe data de 7 octombrie, şi anume cel privind schimbarea denumirii judeţului Olt în Olt-Romanaţi. Decizia a fost luată luni, de consilierii judeţeni în cadrul unei şedinţe extraordinare.

Acest referendum local are loc în aceeaşi zi cu cel pentru redefinirea familiei, suma alocată de autorităţile judeţene fiind de 900.000 de lei, scrie Hotnews.

Proiectul referitor la referendumul legat de numele judeţului a fost aprobat, chiar dacă cei trei consilieri PNL prezenţi la şedinţă au votat împotrivă, iar consilierul UNPR s-a abţinut.

Ideea organizării referendumului este mai veche, preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, precizând că prin acest referendum doreşte să remedieze situaţia apărută prin contopirea fostelor judeţe istorice Olt şi Romanaţi.

Pe data de 7 octombrie, la nivel naţional, va avea loc referendumul pentru redefinerea familiei în Constituţie.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`