Aleșii Puterii le-au dat SUPERIMUNITATE judecătorilor CCR. Inițiativa legislativă a trecut de Parlament

Aleșii Puterii le-au dat SUPERIMUNITATE judecătorilor CCR. Inițiativa legislativă a trecut de Parlament
Foto: digi24.ro

Senatul a adoptat, ca for decizional, un proiect de modificarea Legii de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, care prevede că judecătorii constituţionali pot fi urmăriţi penal, însă nu pot fi arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată decât cu încuviinţarea plenului CCR. Proiectul de lege a fost adoptat cu 70 de voturi „pentru”, 28 „împotrivă” şi zero abţineri, informează Mediafax. Iniţiativa legislativă urmează să ajungă la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

Reexaminarea legii a fost făcută în urma unei decizii a Curţiii Constituţionale de a admite parţial sesizarea de neconstituţionalitate depusă de PNL şi USR.

Astfel a fost modificat articolul 66 din Lege care prevede, la alineatul (1) că „Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată penală decât cu încuviinţarea plenului Curţii Constituţionale, la cererea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, se arată în textul iniţiativei adoptate.

A fost modificat şi alineatul (4), pentru punerea în acord cu decizia CCR, care prevede că „În caz de infracţiune flagrantă, judecătorii Curţii Constituţionale pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei, Procurorul General informându-l de îndată pe preşedintele Curţii Constituţionale”.

În forma iniţială, înaintea deciziei CCR de neconstituţionalitate parţială, în textul trimis spre promulgare, alineatul (4) stipula: „În caz de infracţiune flagrantă, judecătorii Curţii Constituţionale pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei, ministrul justiţiei informându-l de îndată pe preşedintele Curţii Constituţionale.”

De asemenea, a fost abrogat alineatul (3) al articolului 68, care prevedea că: „Judecătorul care a fost numit pentru restul de mandat al unui alt judecător va putea fi numit, la reînnoirea Curţii Constituionale, pentru un mandat complet de 9 ani”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie