Suceava: 79 de persoane au fost diagnosticate cu meningită. Doar una se află în stare critică

Publicat: 25 06. 2012, 23:42
Foto: botosaninecenzurat.ro

Situaţie alarmantă în judeţul Suceava, unde cazurile de meningită cresc de la o zi la alta. Dacă în urmă cu trei zile, erau diagnosticate cu această boală 66 de persoane, în prezent numărul bolnavilor este mai mare. Sunt 79 de cazuri confirmate.

Cazurile confirmate de meningită  au fost confirmate în 26 de unităţi şcolare. Cei de la DSP au primit rezultatele analizelor care au confirmat apariţia virusului ce provoacă meningita.

Până acum, în stare critică este un singur pacient. O elevă de 14 ani, care este internată la Spitalului Judeţean Suceava. Pentru a lupta împotriva epidemiei, specialiştii recomandă întărirea măsurilor de igienă personală.