SUA condamnă vânzările de arme ale Rusiei către Siria

SUA condamnă vânzările de arme ale Rusiei către Siria

Ambasadorul american la Organizația Națiunilor Unite, Susan Rice, a condamnat joi livrările de arme ale Rusiei către Siria, intansificând cererile SUA de a crește presiunea internațională asupra președintelui Bashar al-Assad. Rice de asemenea a acuzat guvernul de la Damasc că minte atunci când neagă implicarea într-un masacru în care au fost uciși 108 oameni.

Un vas rusesc care aducea arme a ajuns în portul rusesc Tartus pe 26 mai, conform grupării care apără drepturile omului Human Rights First. Vasul, numit Profesoerul Katsman, se pare că și-a oprit emițatorul pe 26 mai în apropiere de acest port, a declarat Sadia Hameed, o reprezentantă a acestei organizații pentru AFP, adăugând însă că nu putea s fie sigur care este încărcătura vasului. “Impresia pe care o avem este că e vorba despre arme și muniție”, a mai spus aceasta.

Rusia este ultimul aliat internațional important al Siriei și l-a apărat pe Assad în fața Consiliului de Securitate al ONU în timpul dezbaterilor asupra revoltelor împotriva regimului sirian. Baza navală mediteraneană cea mai importantă a Rusiei este în Tartar.

Ambasadorul rus la ONU a respins criticile legate de vânzările de arme către Siria, spunând că acestea sunt legale și nu influențează conflictul din această țară.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:18 - Un tânăr a intrat cu un cuțit într-o primărie din Argeș. A devenit violent
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)