Studiu: Berea previne apariția virozelor respiratorii
Un studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea Medicală Sapporo, din Japonia, relevă că berea poate preveni apariția unor viroze respiratorii, printre care răceala, pneumonia sau bronșita, informează Gândul.
Se pare că de vină ar fi substanța denumită Humulona, prezentă în hamei, care ar proteja organismul împotriva virusului sincitial respirator, virus pentru care nu există în momentul de față un vaccin.
Corina Zugravu, președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, a afirmat că berea este fabricată doar din ingrediente naturale, fapt ce aduce multe beneficii celor care o consumă.
“Berea este un produs fabricat din ingrediente exclusiv naturale iar acest fapt nu conteneşte să îşi facă simţite efectele pozitive. Hameiul se află din nou în centrul atenţiei, un compus al său – Humulona, dovedindu-se un inamic al săcâitoarelor viroze respiratorii din timpul iernii.
Considerată mai degrabă un produs destinat perioadelor cu temperaturi ridicate, iată că este indicat ca berea să fie inclusă în alimentaţie şi pe timpul sezonului rece, acest studiu oferind un argument în plus în acest sens”, declară dr. Corina Zugravu.