Studenții din Iași, proteste împotriva lui Tudorel Toader: ”Trebuie să îşi dea urgent demisia din funcţia de rector al universităţii”

Publicat: 04 06. 2019, 18:56
foto: Hepta.ro / Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Liga Studenților din Iași va demara o serie de proteste împotriva lui Tudorel Toader, căruia îi cer demisia din funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza”, pe motiv că rămânerea sa în această poziție aduce grave prejudicii de imagine comunității academice, transmite news.ro.

„Tudorel Toader trebuie să îşi dea urgent demisia din funcţia de rector al universităţii, având în vedere prejudiciile imense de imagine aduse de acesta comunităţii academice. Comunitatea academică este privită drept complice moral al lui Toader, atât timp cât va tăcea. Mulţi elevi şi părinţi sunt determinaţi să nu mai aleagă cea mai veche universitate din ţară, atât timp cât Toader va rămâne rector. Este imperios să îi cerem cu toţii demisia pentru că în fiecare zi în care el rămâne în scaunul de rector se surpă tot mai adânc edificiul moral şi imaginea publică a universităţii ieşene”, susţine Liga Studenţilor din Iaşi.

Organizația consideră că, prin tăcere, comunitatea academică „nu ajunge decât să se închine în fața corupției morale și minciunii”.

„Prin tăcere, comunitatea academică nu ajunge decât să se închine în faţa corupţiei morale şi minciunii. Demisia sa este mai mult decât necesară, fiind o continuare firească a dispariţiei de pe scena publică a lui Călin Popescu Tăriceanu (prieten intim cu Toader) şi a lui Liviu Dragnea, condamnat definitiv la trei ani şi jumătate de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu, două personaje toxice care l-au propulsat în politică pe Tudorel Toader şi pe care acesta le-a apărat în mod public, tulburând pentru membrii cu probleme penale ai partidelor PSD-ALDE stabilitatea sistemului de justiţie şi bunul mers al societăţii, din obligaţie personală. A venit vremea să ne luăm universitatea înapoi”, se arată în comunicatul Ligii Studenţilor ieşeni.

Vestea vine în contextul în care aproape 30.000 de cetățeni au semnat o petiție inițiată de Declic, prin care lui Toader i se cere demisia din aceeași funcție, potrivit hotnews.ro.

„Considerăm că domnul Tudorel Toader nu mai este de mult un reper moral în materie de educație juridică pentru viitoarele generații de absolvenți de Drept. Studentii trebuie ghidați de persoane integre, care să înțeleagă și să respecte valorile fundamentale ale statului de drept, cu o înaltă conduită morală și profesională, ceea ce rectorul Universității A.I.Cuza din Iași nu mai poate fi considerat din cauza motivelor invocate mai sus în acest sens, prin care a demonstrat că în anii de mandat ca ministru al Justiției nu a făcut decât să deservească interesele politice ale persoanelor aflate în funcții de influență pentru ca acestea să își rezolve problemele penale personale”, arată petiția inițiată pe Declic.