Stolojan: Se pune o cruce și se spune ”odihească-se în pace acordul cu FMI”

Stolojan: Se pune o cruce și se spune ”odihească-se în pace acordul cu FMI”

Europarlamentarul PDL Theodor Stojan a declarat, duminică, despre actualul acord cu FMI, că acesta este „mort” şi i se va pune „o cruce” cu menţiunea „odihnească-se în pace acordul cu FMI”, principala problemă fiind legată de arieratele locale.

„FMI va închide acest acord, acordul e deja mort, practic el a fost extins cu trei luni de zile – după cum ştiţi – deci este un acord care nu mai are absolut nicio semnificaţie nici pentru FMI, nici pentru România. Închiderea însă a acordului, să zicem în termeni amicali, să mă exprim aşa, este binevenită şi pentru România şi pentru FMI. (…) Agitaţia mediatică a liderilor USL nu are nimic comun cu munca practică ca lucrurile să se întâmple. Cred că FMI, la sfârşitul acestei luni, va închide acordul şi va trece cu vederea că o serie de angajamente luate de guvernul actual sunt de fapt îndeplinite în mod artificial”, a spus europarlamentarul PDL.

Stolojan a precizat că modul în care s-au îndeplinit unele dintre angajamentale cu FMI, precum situaţia arieratelor autorităţilor locale, este unul superficial. El a menţionat că inclusiv FMI va fi bucuros să pună punct unui acord care nu a mers „atât de bine”, scrie Mediafax.

Europarlamentarul a fost întrebat de ce crede că preşedintele Traian Băsescu ar fi trecut cu vederea problema arieratelor în declaraţiile făcute. „Nu cred că a trecut-o…nu s-a referit la ea. Ea a fost prezentă foarte mult, a fost dezbătută în ultimele zile, nu s-a referit la ea. Nu ştiu de ce nu s-a referit. Acordul se va încheia şi va fi o chestie din asta, amiabilă, ca şi cum pui o cruce la…«odihnească-se în pace acordul cu FMI», asta e la sfârşit”, a spus Stolojan.

Totodată, europarlamentarul PDL a precizat că este necesar să fie încheiat un nou acord cu FMI pentru perioada de până în 2016, de preferat unul preventiv.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`