Stolojan: Mesajul opoziției este extrem de grav și dăunează țării. Există riscul ca România să fie decredibilizată

Stolojan: Mesajul opoziției este extrem de grav și dăunează țării. Există riscul ca România să fie decredibilizată

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat duminică, în cadrul unei conferințe de presă, că dorește să tragă un semnal de alarmă cu privire la demersurile opoziției în cadrul Parlamentului European, precizând că există riscul ca România să fie „decredibilizată”, fapt care va avea consecințe negative pe plan economic.

Tema este de a trage un semnal de alarmă foarte serios cu privire la pericolul pe care îl reprezintă radicalizarea discursului politic, în mod special pe teme economice pentru soarta României. (…) Există în mod real riscul ca România să fie decredibilizată și de aici consecințele”, a declarat eurodeputatul PDL.

Theodor Stolojan a precizat că discursul liderilor opoziției este „toxic” și „dăunător” României, putând duce la blocarea dreptului de vot al țării în cadul instituțiilor europene, precum și blocarea fondurilor europene acordate țării noastre.

De aceea consider că mesajul toxic pe care liderii opoziției, domnul Ponta, domnul Antonescu și ceilalți lideri ai PSD și PNL, îl transmit în țară și în afara țării cu privire la așa-zisa „distrugere treptată și sistematică a mecanismelor din România” și de aici posibilitatea punerii în aplicare a articolului 7 din tratatul european care privește sancțiuni care pot ajunge până la blocarea dreptului de vot al României în instituțiile europene precum și la blocarea fondurilor europene este un mesaj extrem de grav, antiromânesc, dăunător în totalitate situației României astăzi”, s-a referit Stolojan la mesajul Opoziției

Theodor Stolojan: Există ca România să fie decredibilizată

Embed: " />

Într-o conferință de presă susținută sâmbătă, eurodeputatul PSD Rovana Plumb a declarat că grupurile S&D şi ALDE din Parlamentul European vor propune discutarea situaţiei politice din România şi o Rezoluţie a PE, care însă să nu recomande sancţiuni.

Ea a invocat prevederile articolului 7 din Tratatul constituţional, care precizează că abaterile de la standardele democratice într-un stat membru pot duce nu doar la tăieri de fonduri europene sau declanşarea procedurilor de infrigement, ci şi la suspendarea dreptului de vot în Consiliul European.

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, că PDL cere „imperativ” PSD să înceteze orice demers de a solicita blocarea fondurilor europene pentru România, demers care este „iresponsabil”, şi a apreciat că nu „umblatul cu pâra la Înalta Poartă” e soluţia, ci dialogul.

Ca reacție, liderul PSD, Victor Ponta a declarat că social-democraţii nu au ridicat niciodată în PE problema blocării fondurilor europene, ci doar au semnalat ceea ce constată a fi „derapaje” de la normele democratice, el calificând afirmaţiile premierului Emil Boc drept „iresponsabile”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`