Stenograme. Dragnea i-a certat pe senatorii care au votat împotriva cererii DNA în cazul Oprea. Liderul PSD, nemulțumit că nu se respectă deciziile din partid

Publicat: 22 09. 2016, 15:45
Foto: aktual24.ro

Liviu Dragnea i-ar fi criticat pe senatorii PSD care au votat împotriva cererii DNA în cazul lui Oprea. Cel puțin așa reiese din câteva stenograme audio din ședința Comitetului Executiv al PSD, care au intrat în posesia jurnaliștilor de la stiripesurse.ro.

Dragnea l-a întrebat pe Mihai Fifor, șeful grupului PSD din Senat, ce s-a întâmplat, iar Fifor i-a răspuns că el a transmis celorlalți că trebuie să voteze pentru încuviințarea solicitării DNA, dar e greu de explicat cum de s-a ajuns la alt rezultat.

Stenograme:

Liviu Dragnea în Comitetul Executiv Național al PSD (CexN al PSD): Mihai (n.a. Mihai Fifor, șeful Grupului PSD din Senat) Ce ți-am spus eu ție cu privire la votul din Senat referitor la ridicarea imunității lui Gabi Oprea, ca să înțeleg și eu ce s-a întâmplat?

Mihai Fifor, șeful Grupului PSD din Senat: Domnule președinte discuția noastră a fost foarte clară – toți senatorii PSD votează pentru încuviințarea solicitării DNA. Asta am și comunicat, dar ceea ce s-a întâmplat în ședință e altceva. 73 de voturi au fost împotrivă și.. (neinteligibil). Cum s-au desfășurat lucrurile și cum s-a ajuns în situația asta e mai greu de explicat…. Dacă mă uit însă azi pe filmarea din Senat dată de stiripesurse care conține tot filmul votului, se vede foarte clar că marea majoritate din cele 73 de voturi sunt voturi liberale, nu voturi PSD.
Pe de altă parte eu cred ca a fost un vot emoțional, pentru că așa cum știe toată lumea, înaintea votului, în timpul votului a discutat cu fiecare coleg în parte și este foarte probabil să se fi ajuns ca unii colegi să fi vota împotrivă, dar…

Dragnea s-a arătat nemulțumit că una se discută în partid și alta fac senatorii la vot. În acest caz, liderului PSD nu i-a convenit că senatorii social-democrați au votat în funcție de emoția de moment.

Stenograme:

Liviu Dragnea, președintele PSD: Vreau să știu și eu atunci de ce am ajuns în situația asta, că suntem aici și discutăm despre liste (neinteligibil). În ultima perioadă am discutat cu foarte mulți parlamentari de-ai noștri, cu foarte mulți și am înțeles că suntem colegi în continuare, că suntem disciplinați ca partid, nu suntem un partid militarizat, dar totuși când luăm niște decizii politice pe care le luăm cu discuții în partid și în grupuri ele trebuie duse până la capăt și constat că nu mai contează ce discutăm noi și contează emoția de moment. Eu nu am absolut nimic împotriva lui Oprea, dar noi discutăm aici despre posibilitatea de a i se începe sau nu urmărirea penală.Pe de altă parte acești colegi ai noștri care au mers pe această emoție, nu știam că sunt atât de emotivi. Totuși a murit un tânăr… Știm că de la noi au fost puțini care au votat, dar de ce a trebui să se întâmple asta?

Potrivit unor surse citate de site-ul menționat, senatorii care au votat împotriva solicitării DNA ar fi fost amenințați că le sunt puse în pericol candidaturile pe listele partidului pentru indisciplină.