Stelian Ion: Vom vedea marți fie cum pesediștii se „îmbolnăvesc” subit sau se rătăcesc și nu mai nimeresc drumul spre Parlament, fie cum Florin Cîțu pleacă din Palatul Victoria
Moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Cîțu va fi supusă votului marți, 5 octombrie, ocazie cu care vom vedea fie cum pesediștii se „îmbolnăvesc” subit, fie cum Florin Cîțu pleacă din Palatul Victoria, susține Stelian Ion (USR PLUS), ministru al Justiției până a fost demis de Cîțu.
Stelian Ion, despre „noua combinație între PNL și PSD”
Ion a mai afirmat că România a ajuns să fie atât de puternic lovită de valul 4 al pandmiei de coronavirus din cauza lui Florin Cîțu. El și-a asumat campania de vaccinare, care e un eșec, și a fost prea ocupat „să tragă sfori” pentru a fi votat președinte PNL ca să mai ia măsuri în perspectiva acestui nou val de infectări.
„Premierul Florin Cîțu are de explicat cum de campania de vaccinare a fost „un succes” și în urma acestui succes avem astăzi un record de infectări, peste 11.000.
Iresponsabilitatea premierul Cîțu, care a fost ocupat luni de zile să tragă sfori pentru a fi votat președinte de partid la un congres aranjat, ne-a adus în această situație.
Și pentru asta, Florin Cîțu trebuie să plece din fruntea Guvernului”, a scris Stelian Ion, pe Facebook.
Stelian Ion a explus apoi o nouă dovadă a înțelegerii dintre peneliștii lui Cîțu și pesediștii lui Ciolacu: „În birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, peneliștii lui Cîtu au făcut astăzi un nou blat cu pesediștii lui Ciolacu pentru a continua blocarea moțiunii depuse de noi. Cu argumente aberante, sfidând Constituția și bunul-simț, peneliștii din echipa câștigătoare și pesediștii îi mai dau o gură de oxigen premierului deja ilegitim. Au votat cot la cot blocarea moțiunii noastre și au stabilit calendarul pentru moțiunea PSD”.
Ion a scris apoi că e absolută nevoie ca România să scape de Florin Cîțu, prin urmare USR PLUS va vota orice moțiune de cenzură: „O nouă combinație între PNL și PSD! Dar nu ne lăsăm. Chiar și așa, vom vota orice moțiune prin care să scăpăm de acest personaj toxic care își bate joc de o țară întreagă”.
„Vom vedea marți fie cum pesediștii se „îmbolnăvesc” subit sau se rătăcesc și nu mai nimeresc drumul spre Parlament, fie cum Florin Cîțu pleacă din Palatul Victoria lăsând în urma sa numai dezamăgire și dâre useliste pestilențiale”, a mai scris Stelian Ion, pe Facebook.