Ministrul Ştefan-Radu Oprea, discuții la Abu Dhabi despre proiecte de investiţii româno-emirateze în infrastructură, energie și agricultură
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ştefan-Radu Oprea, a discutat cu E.S. Dr. Sultan Al Jaber, ministru de stat în Guvernul Emiratelor Arabe Unite, despre atragerea de investiții în România.
”Dezvoltarea relațiilor economice și comerciale cu statele Consiliului de Cooperare al Golfului este un obiectiv explicit al Guvernului. În acest context, Emiratele Arabe Unite reprezintă unul din cei mai importanți parteneri din zonă, ca potențial de investiții. Sprijinim consolidarea relațiilor business-to-business între companiile din cele două țări”, a declarat Ștefan-Radu Oprea, potrivit unui comunicat al ministerului.
La rândul său, oficialul emiratez și-a exprimat deschiderea pentru identificarea unor proiecte în domenii precum infrastructură, energie și agricultură.
În cadrul discuțiilor, s-au stabilit grupuri de lucru și un calendar de întâlniri, astfel încât, în următoarele luni, să se ajungă la lansarea unor proiecte. Următoarea evaluare a stadiului discuțiilor tehnice va avea loc peste o lună.
La întânirea desfășurată la Abu Dhabi au mai participat reprezentanți ai companiilor emirateze Mubadala, Al Dahra Holding și Masdar City. Din delegația română au mai făcut parte Darius Vâlcov, consilier de stat în Guvernul României, Monica Gheorghiță, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, și Ionel Minea, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
În 2018, valoarea totală a comerțului bilateral a fost de 356,2 milioane USD, din care 283,9 milioane USD exporturi ale României, iar 72,3 milioane USD importuri din EAU.