Ștefan Pălărie (USR), despre întâlnirea dintre Nicușor Dan și Elena Lasconi: „Au avut o discuție politică” (VIDEO)

Ștefan Pălărie (USR), despre întâlnirea dintre Nicușor Dan și Elena Lasconi: Au avut o discuție politică (VIDEO)
Sursa foto: Ștefan Pălărie / Facebook

Senatorul USR Ștefan Pălărie a precizat că întâlnirea dintre Nicușor Dan și Elena Lasconi a fost una politică și că a vizat „o discuție tehnică, de principiu”

„Cred că doamna Lasconi a făcut declarații după această întâlnire suficient de limpezi în opinia mea. A spus câteva lucruri cardinale, importante. Trăim într-o democrație. Până la urmă într-o democrație există până nu ajungem vreodată ca Belarus posibilitatea ca orice român să candideze.

A existat o discuție tehnică de principiu, dar una matură, normală într-o democrație, niciunul dintre cei doi candidați nu a cerut celuilalt să se retragă.

Au avut o discuție politică. E normal să existe, mai ales că consilierii generali ai municipiului București din USR au făcut până acum parte din ceea ce se numește coaliția de guvernare locală sau de executiv local, iar în acest moment în mod cel puțin interesant cei de la AUR care păreau că se bat cu sistemul au reușit să îi aducă înapoi pe cei de la PSD”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`