Ștefan Florescu (PMP): Asta cu angajatul la stat e obișnuință de peste 30 de ani. Atâta vreme cât politicul conduce în România, sunt datorii la tot felul de sponsori în campaniile electorale. Peste tot se angajează cu pile (VIDEO)

Publicat: 02 02. 2024, 15:52
Actualizat: 02 02. 2024, 15:56
Foto: Ștefan Florescu / Facebook

Ștefan Florescu, președintele PMP Sector 6, a comentat în emisiunea Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV, subiectul referitor la cum se fac angajările la stat, făcând referire la cazul primarului din Botoșani, care este acuzat că a aranjat un concurs în primărie.

„Asta cu angajatul la stat e obișnuință de 30 și ceva de ani”

„Asta cu angajatul la stat e obișnuință de 30 și ceva de ani. Atâta vreme cât politicul conduce în România, sunt datorii la tot felul de sponsori în campanii electorale, la tot felul de oameni de partid, la tot felul de copii care au lucrat în partid, care au lucrat în campaniile electorale și care urmează să fie angajați. Asta s-a moștenit din tată în fiu. Nu e vorba numai de orașele sărace sau de zonele astea puțin defavorizate. E vorba și de București, și de orașele mari, vorbim de Suceava, de Brașov”, a spus Ștefan Florescu.

„Peste tot se angajează cu pile”

„Peste tot se angajează cu pile. Din păcate, este o obișnuință și acolo unde politicul își pune omul de partid, acela va trebui să execute și să stea la mâna tuturor baronilor și a tuturor oamenilor din partid, să facă ceea ce i se dictează de la centru”, a mai precizat președintele PMP Sector 6.