Statutul deputaţilor şi senatorilor a fost adoptat în forma stabilită în comisii

Publicat: 20 03. 2013, 11:00

Plenul Parlamentului a votat, miercuri, cu 360 de voturi „pentru” şi 38 „împotrivă”, Statutul deputaţilor şi senatorilor, în forma stabilită de Comisiile juridice şi de Statut.

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, miercuri, după ce articolul legat de termenul de contestare a deciziilor ANI a fost declarat neconstituţional de către Curtea Constituțională.

Membrii comisiilor au decis să modifice termenul în care parlamentarii, găsiţi incompatibili de ANI, vor putea contesta raportul ANI, de la 45 de zile la 15 zile, cum prevede legea ANI.

Comisiile au introdus, în plus, o prevedere potrivit căreia orice dispoziţie contrară acestei legi de modificare a Statutului se abrogă, prevedere criticată de reprezentanţii PDL, transmite Mediafax.

O altă modificare adusă în comisii se referă la perioada de 6 luni în care se interzice unui parlamentar aflat în conflict de interese să participe la şedinţe, această perioadă fiind stabilită la 30 de zile.

Curtea Constituţională a României a decis pe 27 februarie că este neconstituţională modificarea la Statutul deputaţilor şi senatorilor referitoare la termenul de 45 de zile în care parlamentarul poate contesta în instanţă raportul de evaluare al ANI.

PDL şi PPDD au depus la CCR, în 14 februarie, sesizarea privind proiectul de modificare a Statutului parlamentarilor, adoptat de plenul comun al celor două Camere. Sesizarea depusă CC este semnată de 25 de parlamentari, din care 24 ai PDL şi unul al PPDD.