Sorin Ovidiu Vîntu, urmărit penal în dosarul FNI: Afaceristul este acuzat de spălare de bani
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu este urmărit penal în dosarul FNI, fiind acuzat de instigare la delapidare și spălare de bani. Ancheta este legată de dosarul FNI, BID și Banca Agricolă.
Decizia de începere a urmăririi penale a fost luată de procurorii Parchetului instanței supreme.
Aceștia susțin că SOV a obținut suma de 700.000 de lei din delapidare, suma apoi supusă procesului de spălare de bani, și o sumă de 9,6 milioane de lei prin înșelăciune.
„Învinuitul Vîntu Sorin Ovidiu l-a determinat pe Nicolae Popa să comită infracțiunea de delapidare săvârşită în dauna Fondului Naţional de Investiţii, pentru care autorul a şi fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare printr-o hotărâre rămasă definitivă în a cărei executare se află în prezent. Totodată, învinuitul Vîntu Sorin Ovidiu i-a înlesnit lui Nicolae Popa săvârşirea infracţiunii de delapidare prin promisiunile de a-l ajuta să nu fie tras la răspundere penală şi să nu execute pedeapsa, precum şi de a tăinui sumele de bani obţinute„, arată procurorii.
Totodată, procurorii mai arată că SOV a fost inițiatorul întregii operațiuni și principalul beneficiar al sumelor rezultatele din devalizarea FNI.
„Rezultă că, din anul 2003 şi până în prezent, Vîntu Sorin Ovidiu a deţinut bunurile provenite din delapidarea şi din înşelarea Fondului Naţional de Investiţii şi i-a introdus într-un mecanism economico-financiar complex, transferând succesiv numeroase bunuri imobile între proprietarii pe care îi controla. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare”, mai susțin anchetatorii.
Nicolae Popa a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în dosarul prăbușirii FNI.
Ioana Maria Vlas a declarat, la auzul acestei informații, că nu crede absolut nimic până când nu va vedea o condamnare definitivă și irevocabilă pe numele lui Sorin Ovidiu Vîntu.
„Am primit vestea cu scepticismul de rigoare, nu o să cred în ea până nu o să văd o pronunțare definitivă și irevocabilă, prin care Vîntu va plăti pentru ce a furat„, a declarat Ioana Maria Vlas.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf