Sorin Ovidiu Vîntu susține că un angajat SRI i-a făcut "cadou" o înregistrare dintre Sebastian Ghiță și Sorin Enache

Publicat: 17 05. 2012, 17:33
Foto: evz.ro

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a depus, joi, la judecarea recursului înaintat de el vizavi de acuzațiile de șantaj la adresa lui Sebastian Ghiță, o casetă ce conține o înregistrare între patronul RTV și Sorin Enache, cel care conduce Realitatea TV, arată Adevărul.

Afaceristul a susținut, în fața judecătorilor, că respectiva casetă i-a fost aruncată în mașină, la semafor, de către un angajat SRI și a cerut admiterea înregistrării drept probă la dosar, considerând că aceasta „clarifică întregul caz„.

Deși în urmă cu mai multă vreme SOV susținea că este urmărit de SRI, omul de afaceri a spus acum că există și „securişti de bine. Probabil că acel domn, nemulţumit de ceva, a decis să mă ajute. Numai SRI are tehnica necesară să facă acea înregistrare„.

Astfel, după ce au deliberat pentru o vreme, judecătorii au decis să admită caseta cu pricina drept probă la dosar.