Sorin Oprescu a vorbit în cadrul emisiunii „Ultimul cuvânt”, moderată de Cătălin Striblea, despre PSD, demisia premierului din conducerea partidului și noul președinte interimar al social democraților.
Despre Ponta, Oprescu spune că „e bine, e în tonus, l-am văzut la televizor și personal, la Ziua Națională a Franței” unde nu a apucat să discute cu el, deși premierul și-a exprimat dorința.
„Ponta a crescut uitându-mă la el. L-am cunoscut în 2000. A făcut față întotdeauna, a avut idei în regulă, pline de bun simț. Pe mine personal nu m-a dezamăgit niciodată”, vorbește Oprescu despre premier.
În ceea ce îl privește pe președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, edilul spune că „Am văzut și eu care e părerea domnului Iliescu. Acum sincer să vă spun, glumeam odată că domnul Iliescu și dacă îl așezi în debara, tot ții seama de părerea dânsului. Vrem, nu vrem, ăsta e adevărul. A marcat o etapă importantă”.
Întrebat de ce crede că Iliescu l-a susținut pe Dragnea, primarul Capitalei spune că „pentru că e un bun organizator. El când are de spus un lucru e corect. Aș îndrăzni să spun că e maestru la etichete. Și eu am rămas ușor surprins pentru că știam de părerea dânsului tot din discuțiile făcute de analiști”.
„E un om așezat, un om care vrea să facă, am avut și momente când am apreciat puterea pe care o are, de a organiza și de a face” este caracterizarea pe care primarul general al Capitalei o face lui Dragnea.
Despre PSD precizează că „e un partid destul de bine structurat, mult mai bine în jurul unor principii, e un partid disciplinat și cred că o să iasă cu fața curată”.