Sorin Oprescu, despre o viitoare candidatură la Primăria Generală: Voi candida dacă voi aprecia că oamenii au același comportament față de mine, dacă bucureștenii mă vor susține (VIDEO)

Publicat: 23 07. 2015, 22:04

Sorin Oprescu a vorbit în cadrul emisiunii „Ultimul cuvânt”, moderată de Cătălin Striblea, despre o viitoare candidatură la alegerile locale de la Primăria Capitalei din 2016.

„Dacă voi aprecia că oamenii au același comportament față de mine, după pulsul pe care l-am luat bucureștenilor. Nu uitați că sunt doctor și mă pricep la reacțiile oamenilor”.

„Dacă va vrea electoratul, bine. Dacă va vrea să se întoarcă iarăși hotărârea politică în administrație, eu am susținut, susțin și voi susține că administrația ar trebui să fie lipsită de hotărâre politică”, spune Oprescu.

Edilul spune că va candida tot ca independent, „susținut de partidul bucureștenilor, de oricare cetățean care se uită la orașul acesta. Întotdeauna, la sfârșit, electoratul are dreptate”.

Primarul general subliniază că în 2012 „am fost sprijinit de PSD și PNL, ceea ce înseamna Uniunea USL. După alegerile din 2008, după defrișarea voturilor au existat oameni care, deși înmatriculați într-un partid, altul decât PSD, au votat”.

Sorin Oprescu, despre o viitoare candidatură la Primăria Generală