Sorin Grindeanu (PSD): Oferim planul nostru de combatere a crizei Covid-19 celor de la PNL. Nu putem aştepta încă o lună, lucrurile au scăpat de sub control (VIDEO)
Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, transmite, joi, că va trimite planul social-democraților de măsuri pentru rezolvarea crizei sanitare provocate de epidemia de Covid-19 atât către Palatul Victoria, cât și către Cotroceni. Social-democrații spun că vor recurge la acest gest pentru că “nu putem aştepta încă o lună”, apreciind că situația este deja scăpată de sub control.
Sorin Grindeanu: Oferim planul nostru de combatere a Covid-19 liderilor PNL
Sorin Grindeanu a anunţat, joi, că va trimite două scrisori, la Cotroceni şi la Palatul Victoria, întrucât PSD vrea să ofere PNL din planul concret de măsuri pentru a rezolva criza sănătăţii, întrucât situația se agravează pe zi ce trece.
„Suntem aici astăzi pentru a trage la răspundere guvernul Orban-Iohannis, pentru eşecul lor de a aborda criza. În fiecare zi gestionarea lor se dovedeşte greşită, iar situaţia se înrăutăţeşte. Tot mai mulţi români se îmbolnăvesc, îşi pierd slujbele, mijloacele de trai şi mai ales speranţa. De aceea, am decis să trimit astăzi două scrisori (…) una la Cotroceni şi cealaltă la Palatul Victoria. Celor doi lideri care răspund de soarta guvernului eşuat”, a afirmat Sorin Grindeanu.
El a adăugat că PSD face acest lucru dintr-un singur motiv: „să ofere din programul nostru concret de măsuri pentru a rezolva criza sănătăţii şi a face ca sănătatea, economia şi viaţa noastră să revină din nou la normal”.
Sorin Grindeanu (PSD): Oferim planul nostru de combatere a crizei Covid-19 PNL
Sorin Grindeanu: PSD are un plan concret de măsuri pentru combaterea crizei Covid-19
Prim-vicepreşedintele PSD spune c[ partidul din care face parte are un plan concret de m[suri pentru a combate criza generat[ de pandemia de coronavirus.
„Am reunit cei mai buni profesionişti din domeniul sănătăţii pentru a elabora un plan concret care să oprească pandemia, iar azi oferim planul nostru PNL dintr-un motiv simplu: nu putem aştepta încă o lună, deoarece avem un adevăr pe care nu-l contestă nimeni – au scăpat total de sub control pandemia şi nu au niciun plan”, a afirmat el.
Totodată, Grindeanu afirmă că actualul guvern nu face provocărilor cu care se confruntă, astăzi, lumea întreagă și trebuie să lase locul unor oameni experimentați și gata să lupte și să câștige lupta cu virusul chinez.
„Românii şi ţara au nevoie de o conducere puternică, implicată şi de un plan real pentru a lupta şi a câştiga lupta cu pandemia. Din păcate, guvernul Orban-Iohannis a dat greş în faţa naţiunii din toate punctele de vedere. Incompetenţa şi eşecul lor în ceea ce priveşte pandemia a dus la o cădere dramatică a economiei noastre, la blocarea sănătăţii şi le-a distrus românilor viaţa de zi cu zi.
Dacă PNL îşi continuă calea nesăbuită, singura noastră speranţă este să votăm în 6 decembrie, trebuie să votăm ca şi când viaţa noastră depinde de asta”, a conchis Sorin Grindeanu.